În contextul grevei care ar trebui să înceapă luni, profesorii spun că Guvernul României este singurul care poate detensiona situația din Educație

Sindicaliștii din Educație spun că Guvernul României „este singurul care poate detensiona situația din învățământ”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vor onora orice invitație oficială la negocieri venită din partea Guvernului României, transmit sindicaliștii.
„Din anul 2021, am tras foarte multe semnale de alarmă, am trimis zeci de scrisori și comunicate, am organizat mai multe acțiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuțiile nu au avut rezultatul așteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate.
Menționăm că, din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei generale, am avut următoarele…