Modificări la cardul de energie! Ce vor mai putea deconta românii
Cei cu venituri mici, beneficiază, din partea statului de cardul de energie, un ajutor de 1.400 de lei pentru plata facturilor, care se primește în două tranşe, de câte 700 de lei fiecare
Dacă până acum se puteau achita facturilor la energie, curente sau restante,acum apar unele schimbări la lege.
Acum, conform unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vrea să modifice regulile acestui ajutor care se dă prin cardul de energie.
Astfel, modificarea din proiectul de lege se referă la completarea tipurilor de energie vizate de sprijin. Mai exact, proiectul de OUG al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) extinde tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar acordat în 2023, introdus prin OUG 166/2022.
Concret, în lista deja existentă a surselor de energie pentru care se poate folosi cardul de energie de la stat acordat în acest an se vor introduce…