SUA nu se „îndepărtează” de aliați prin reducerea angajamentelor NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat miercuri că Statele Unite nu se îndepărtează de aliații europeni, în ciuda deciziei de a reduce o parte dintre forțele și resursele militare alocate Alianței Nord-Atlantice, potrivit France24.
„Statele Unite au clarificat că sunt angajate față de NATO. Au subliniat că descurajarea nucleară este solidă. În unele cazuri, acest lucru a fost prezentat ca o problemă, ca o retragere a SUA din relația cu aliații săi. Dar nu este cazul. Statele Unite și-au ajustat angajamentele în cadrul modelului de forțe NATO. Din punct de vedere istoric, acesta depindea excesiv de Statele Unite.
Acum, SUA și-au ajustat contribuțiile asumate, iar ceilalți aliați au crescut propriile contribuții. Acest lucru este echitabil. Ne face mai puternici. Și despre asta este, de fapt, NATO 3.0”, a spus Rutte.
Înaintea reuniunii miniștrilor apărării NATO, Rutte a respins interpretările potrivit cărora aceste…
