Libertati inecate ca tiganu’ la mal
Atunci, in acel martie carantinat si-mbotnitat, cand planeta a intrat in vrie si umanitatea a fost trimisa in congelator, primele-si-adevaratele drepturi care ne-au fost expropriate, fara justa si prealabila despagubire, au fost nu sansa de a calatori in Zanzibar si nici normalitatea lucrului la birou, ci libertatea de constiinta si de expresie. Adica „drepturile” care nu-s tocmai cadouri-privilegii date de guvern, ci atributele cele mai intim legate de esenta noastra divina si de Cuvantul cel dintai.
Planul malefic de confiscare a acestor date, inscrise de Creator in ADN-ul nostru, a fost vizibil inca de la inceputul mascaradei. In jurisdictia locala, el a fost anuntat chiar prin buzduganul de instituire a starii de pretinsa „urgenta” care decreta ca tara arde, iar babele care se piaptana ar trebui s-o faca in tacere, fara comentarii incorecte politic care sa evadeze din botnita-simbol.
Da, privit retroactiv, a fost un plan croit minutios, atent la obiectiv, interesat, in mod evident, nu de asa-zisa „sanatate publica”, ci de controlul si inrobirea oamenilor prin deposedarea lor (si) de aceste atribute divine. Un plan care vine ca o confirmare a premonitiei ca libertatea de expresie este „cosmarul tiranilor” (Frederick Douglass), motiv pentru care acest drept ar trebui sa fie supus – conform multor voci venite din directia stapanirii – unei serioase „recalibrari”1, intrucat cea mai serioasa piedica in calea maretelor planuri planetare pare sa fie – in optica marilor resetatori – sistemul intemeiat pe libertatea presei2.
Despre acest plan am vorbit inca de pe-atunci3 si-am deplans, ulterior, aberantele atacuri la adresa libertatii de constiinta si de expresie4 si masurile tiranice ale dictaturii biosecuritatii pentru instaurarea „noii normalitati”5. Intre timp, boala s-a agravat, iar excesele au luat-o razna. Regimul acestor drepturi in lumea de azi ar putea fi analizat in tomuri serioase, dupa cum ar fi enorm de spus despre derapajele recente comise sub diverse pretexte, precum „lupta” impotriva teoriilor „conspirationiste”, impotriva „dezinformarii”, a „anti-vaccinistilor” ori a discursului „instigator la ura”. Voi reveni, sper, cu analize elaborate, cu alta ocazie. Pana atunci insa, dupa cateva premise bune de introducere (1), m-as rezuma la analiza a doua odioase manevre diversioniste care arunca in derizoriu marile principii: intai, tendinta tot mai vizibila a autoritatilor de a analiza si cenzura aceste drepturi fundamentale prin ignorarea normelor juridice relevante ori prin vadita lor denaturare (2) si, pe urma, repetatele incercari de a le sufoca sub greutatea regulilor tehnocratice sau academice, dupa caz (3). Rezultatul acestor diversiuni este haosul, degringolada normativa, cenzura si autocenzura si, peste toate, frica de-a gandi si de-a spune ce gandesti (4).
